Nutzi Acontz

Cursantă a Şcolii de Belle-Arte atât la clasa lui Gh. Popovici dar şi a lui Emanoil Bardasare (pensionat şi înlocuit de Octav Băncilă în 1915), Nutzi Acontz (1894-1957), ce provenea dintr-o veche familie de armeni1,prinde în perioada studiilor sale, ce s-au extins pe o perioadă de şapte ani (absolvite în 1917), trecerea de la scolastica academică de tip munchenezla realismul dramatic şi militant (rezultată şi ca urmare a ripostelor elevilor şcolii- precum cazul lui N. Tonitza).

Opera acestei artiste a contribuit semnificativ la definirea spiritului de modernitate al picturii româneşti din prima jumătate a sec. al XX-lea, fiind caracterizată într-o primă etapă de o „surprinzătoare luminozitate şi voiciune” care „aduce un chiot de zburdalnic – sănătoasă tinereţe în strâmtoarea cu aer îmbâcsit de maculatură a sălii de expoziţii de la Hasefer”2.

Climatul în care Nutzi Acontz îşi defineşte stilul în cadrul şcolii de arte era propice evoluţiei. Prezenţa lui N. Tonitza, întors de la studiile din străinătate şi înscris în 1916 pentru a-şi susţine lucrarea de diplomă a adus aerul de modernitate specific învăţământului occidental, fiind un adevărat imbold pentru viaţa artistică a Iaşului.

Colegii artistei: A. Băeşu, M.W. Arnold, Aurelia Vasiliu (Ghiaţă) şi A. Bălţatu, au adus de asemenea un aport semnificativ la evoluţia şi clarificarea unui stil înăuntrul şcolii de arte.

Mai mult decât atât, într-o epocă frământată de război şi neajunsuri, capitala Moldovei beneficia de prezenţa unor manifestări artistice de mare calibru, precum expoziţia lui Iosif Iser care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării tinerilor cursanţi.