Călin Alupi
La 20 iulie 1906 s-a născut pictorul Călin (Calinic) Alupi, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai post-impresionismului românesc. În 1925 începe Academia de Arte Frumoase din Iaşi, la clasa profesorilor Ştefan Dimitrescu şi Jean L.Cosmovici. Din 1933, participă la diverse expoziţii de grup şi personale si lucrează ca profesor la o şcoală normală.
Expune la Salonul Oficial al Moldovei organizat la Iaşi în 1939, iar între 1940-44, este trimis pe front, în linia I, cu sarcina de a desena pozițiile inamice, în condiții dureroase de supraviețuire. La armistiţiu, se întoarce de la Odesa (pe jos), cu un ulcer la stomac şi piatră le rinichi care-l vor împiedica, pe viitor, să urmeze o carieră fructoasă. Descoperă cu amărăciune că aproape toate tablourile i-au dispărut, au fost distruse sau furate în timpul războiului.
În 1947, devine profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi. Se căsătoreşte cu Sanda Constantinescu Ballif, cu care va avea o fiică în 1950, Antonina Alupi, astăzi pictoriţă şi profesoară de desen la Paris.
In 1954, Belle Artele din Iaşi se desfiinţează și se stabileşte atunci în Bucureşti cu familia sa. Este profesor la Şcoala medie de arte plastice din Bucureşti, până în 1963, când Institutul pedagogic din Iaşi (fostul Bele Arte) îşi redeschide porţiile, şi se întoarce ca profesor. După ce iese la pensie, în 1968, se întoarce în capitală unde mai stă doisprezece ani.
Din 1980, revine definitiv la Iaşi, unde va trăi cu soţia până la sfîrşit.
Expoziţii internaţionale la: Sofia în 1954, Varşovia în 1955, Italia (Roma şi Trieste, în 1971) şi Franţa (Paris şi Saint-Germain-en-Laye, în 1979).
“Nepriceput în înconjurări de orice fel, încerc să redau cu sinceritate lumii ceea ce îi datorez – gama emoţiilor trăite în faţa formelor şi culorilor ei niciodată prea sărace pentru a trebui să le inventez. Dedic un loc deosebit luminii şi cromaticii peisajului românesc, acestei ţări mândre şi binecuvântate între toate ţările de pe pământ, în care cu grijă sunt adunate şi aşezate toate celelalte frumuseţi.” (Călin Alupi)
