Victor Mihăilescu-Craiu

S-a născut în anul 1908 la Ciorani-Belcești, fiind primul fiu al lui Ernest și al Elenei. În 1914 a fost adus de părinți la Iași, unde a urmat școala primară și studiile secundare la Seminarul pedagogic universitar. După absolvirea Liceului Național din Iași, Victor a urmat cursurile Facultății de Drept și Filosofie din Iași, între 1929 și 1933. În aceeași perioadă, a frecventat Academia de Arte Frumoase din Iași, unde a urmat cursurile profesorilor Nicolae Tonitza și Ștefan Dimitrescu. A absolvit Academia în 1934, an în care a debutat oficial, la Salonul Moldovei.

A lucrat ca profesor secundar de desen și profesor de caligrafie la Liceul Comercial din Iași (1943-1944), la Liceul Comercial din Brașov (1944-1945), la Liceul Vasile Alecsandri din Galați (1945-1947), la Școala Urbană de Gospodărie din Iași, la Prejmer. În 1943 a fost acceptat ca membru în Corpul artiștilor plastici din România. Între 1942 și 1944 a participat la Salonul Oficial. În 1975, i-a fost organizată o retrospectivă în București, la Sala Dalles. În 1982, la un an de la decesul său, Muzeul de Artă din Iași i-a organizat o amplă retrospectivă prezentând o peste 200 de lucrări. În 2009, Galeria Dana din Iași i-a organizat o Expoziție retrospectivă, curatoriată de scriitorul Grigore Ilisei (care a și realizat un album omagial). Dan Hăulică şi Grigore Ilisei îl socotesc pe Craiu un nedreptățit şi îl aşează în rândul marilor nostri coloriști, coborîtor de har din mantaua lui Ștefan Luchian.

V. M. Craiu, Din curtea mea, Muzeul de Artă Iaşi
V. M. Craiu, Înainte de ploaie, Muzeul de Artă Iaşi